~fragment~
El batea darabana pe pervaz, langa o planta ofilita si “privea” absent pe geam. Ea statea pe pat si isi rotea ochii cu indiferenta. Privirea ii cazu pe un stepper care ocupa spatiul degeaba, nefolosit de ani de zile si acoperit de ditamai stratul de praf…
Ii despartea o strada cam pustie, plina de masini parcate, de frunze cazute, de balti pline de mizerie si fara trecatori. Totul era cenusiu. Si totusi nu era nimic trist, deoarece nu aveai de ce sa te intristezi. Camerele lor – fata in fata, acelasi etaj, aceeasi dimensiune, aceleasi culori. Si totusi nu se vedeau.
Doua telefoane sunara in acelasi timp si doua voci spusera la unison “Ne vedem jos.” .Erau telefoanele lor. Coborara in graba: el in negru, ea in alb. Deschisera usa blocului in acelasi timp, mergeau cu acelasi pas. Ea trecu pe langa el, el trecu pe langa ea. Directii opuse, destinatii opuse. Ca luna si soarelee, noaptea si ziua, mereu se intampla la fel, niciodata nu se observau, mereu se duceau la aceleasi persoane nepotrivite. Mereu, mereu, mereu… Oare daca s-ar fi uitat in jurul lor…?
