Acinu

E ora 5…dupa-amiaza. Si cerul e albastru…inchis…aproape negru. Si e frig afara…si trist si urat. Si ma intorc in timp si spatiu. Si e din nou vara…e cald, e lumina, e senin…De fapt, nu-i chiar asa senin. Cerul e cam noros si ploua destul de des chiar daca-i iulie…Dar asa e in Anglia…mai umed, mai pitoresc.

“It’s tea time!”…” ‘Coming!” Clasica ora a ceaiului englezesc (care este delicios si care nu se bea…sau mai bine zis eu nu-l beau cu lamaie sau cu zahar), ceai la care mai asesonezi niste biscuiti digestivi cu un gust nu la fel de bun. Ceai servit in cescute din cea mai buna ceramica, ceai care sta intr-un ceainic mare si vechi…Ceaiul atot-faimos…sau cel putin asa se spune.

De fapt, acum “tea time” e la ora 7…seara…si asta pentru ca englezii (cel putin cei la care am stat eu) nu zic niciodata “dinner”…poate din cauza ca-i prea lung. Si ceaiul englezesc actual, the fabulous Earl Grey se bea si dimineata…si la pranz…si seara.