Acinu

Vantul bate incet, atat de incet incat parca ar fi respiratia unui copil care doarme…e obosit si nu mai are putere.Nu mai are puterea de a ridica frunzulita mototolita, calcata in picioare, inmuiata in apa mizerabila dintr-o balta pe jumatate secata.Nu mai poate s-o ridice si s-o plimbe pe un pat de aer pana intr-un loc in care sa se odihneasca si sa astepte sa vina primavara…sa reinvie. Iata! Un caine ratacit, flamand si cam jigarit ce-ncearca sa-si potoleasca setea cu lichidul cam maroniu din balta. Isi apropie botul umed si rece si expira cu putere, ca si cum ar ofta prelung…si sufla frunzulita.

Ceva mai incolo- o cladire veche, darapanata, dar care a rezistat de-a lungul anilor ce erodeaza totul. O urma a unui loc candva impunator si maiestuos, un loc placut, un loc fermecator…o fosta scoala de muzica. Cu sali de clasa candva vesele, deschise, pline de elevi care prin ferestrele deschise lasau sa curga cascade incolore si inodore de sunete ce veneau ca un potop asupra oamenilor din jur. Cu imensa sala de festivitati unde ani la randul s-au dat nenumarate concerte ce mangaie sufletul si-l imbuneaza. Acum, praful s-a asternut pe un pian negru, greu si cam dezacordat…singurul semn ce indica ce a existat candva acolo. In rest nicio mobila…doar un pian…si intr-un colt de incapere-un tablou.

Tabloul…cam sters acum…plin de praf…usor ros…si patat cu cerneala intr-un colt. Si totusi inca mai reflecta imaginea curata ce umplea camera cu o lumina sidefie…imperceptibila. Inca mai este un portal catre o alta lume, un put fara fund in care ti se afunda ochii si nu mai ies la suprafata. Inoata si cerceteaza fiecare coltisor in parte, fiecare pata de culoare si incearca sa numere nuantele. Dar sunt prea multe asa ca e imposibil. Sunt nuantele cerului in prag de-apus…sau de rasarit. Doar cerul colorat in mii si mii de culori…niciun soare, nicio luna, niciun nor si nicio stea…Doar cerul si un card de ciori care-l bradeaza si care-l fac sa vibreze, sa cante cu voce ragusita, usor disperata…si inconfundabila. E cerul pe care-l vezi in fiecare zi…e cerul sub care traiesti…e cerul in care zboara gandurile pe care le lasi sa pluteasca ca niste baloane colorate cu heliu scapate de copilasi neastamparati.