Acinu

“Are gust bun?”…Victoria tresări când Doina se aşeză brusc în faţa ei cu mâinile încrucişate şi cu o faţă severă…”De câte ori ţi-am mai zis să scapi de obiceiurile astea de copil de grădiniţă!” spuse Doina pe un ton nazal, dându-şi ochii peste cap…o imita la perfecţie pe mama Victoriei care îi făcea capul calendar acesteia când o prindea că-şi roade unghiile sau că ronţăie creionul…aşa cum făcea acum. Victoria izbucni în râs, gândindu-se că sigur Doina o să ia Oscarul într-o zi…şi chiar dacă nu-l ia o să-i facă ea unul din plastelină galbenă şi o să i-l dea…doar îl merită cu prisosinţă fie şi pentru simplul fapt că o făcea mereu să râdă ; mai ales când era stresată…

“Deci, ce-i cu tine?!? Ce s-a mai întâmplat acum…dăm teză şi nu ştiu eu…vine Apocalipsa?” întrebă Doina glumeaţă, trăgând-o pe cealaltă fată după ea…

“Nimic…e totul ok…doar că…”

“Da…?” (Doamne cât ura Doina propoziţiile lăsate în aer…numai retardaţii vorbeau aşa…nu că Victoria ar fi fost retardată).

“Păi…lasă…nu contează…hai mai bine să mergem în clasă că întârziem…”

“Da’ n-am chef de fizică…hai s-o ştergem…dacă plecăm acum nu ne prinde nimeni…”

“Ai înnebunit! Vrei să mă omoare maică-mea…dacă află…”şi cuvintele rămaseră îngheţate pe buzele reci ca de marmură ale Victoriei…nici nu-şi duse bine gândul la capăt că o paloare ca de mort o cuprinse…

“DACĂ…of, haide…n-o să afle nimeni…pe bune…şi nu-mi spune că te-a apucat brusc dorinţa de a învăţa la fizică…”

“Mda…n-am chef…dar…”

“Niciun dar. Ciocu’ mic şi hai după mine!”

Înainte ca Victoria să mai aibă timp să protesteze, Doina o înşfăcă de braţ şi o trase după ea. Acum alergau amândouă ca să iasă din perimetrul liceului cât mai repede. Gata, acum erau în siguranţă…