Acinu

Victor tocmai îşi aprinsese tacticos o ţigară şi acum o savura…KENT…la fel ca toţi ceilalţi de altfel…în timp ce inhala fumul începu să se gândească la prima ţigară pe care a fumat-o…era în tabară şi nu ştiu cum reuşise să stea lângă cei mai “tari” din liceu…Evident, toţi fumau…evident, atunci când i-au oferit o ţigară n-a refuzat ; doar nu era să se facă de râs…şi la fel de evident şi-a aprins-o stângaci, a tras un fum cu o figură importantă, după care a început să tuşească…se înecase în ultimul hal, iar hohotele de râs ale băieţilor nu l-au ajutat prea mult atunci…Un zâmbet înflori pe chipul palid al adolescentului…parcă trecuseră secole …de fapt nu era prea mult-doar el se schimbase…

Radu urcă rapid până “la cetate”, în Cişmigiu…ştia că acolo o să-l găsească pe Victor; era locul lor “secret” de frecat menta când aveau chef să chiulească…iată-l, cocoţat pe-o piatră ceva mai mare, cu spatele la Radu. La vreo 10 metri de el îşi aruncase ghiozdanul cândva negru, acum maroniu de la atâta praf…”Iar fumează. Zicea c-o să se lase…Las’ că vede el…” gândi Radu în timp ce se apropie tiptil de Victor. Îşi ţinu răsuflarea după care îi trase o palmă sănătoasă pe spate, în semn de salut şi spuse ” Sal’ frate! Ce faci?”

Victor tresări, se înecă, scăpă ţigara şi se întoarse cu faţa neagră de furie…Însă când îşi dădu seama că e vorba de Radu, izbucni în hohote de râs. Băieţii luară loc pe pietrele alea, Victor îşi mai aprinse o ţigară şi începură să vorbească. Când aveau impresia că se mai apropie şi alţi oameni îşi luau feţe de drogaţi, îşi schimbau vocea şi începeau să zică doar non-sensuri…dacă tot credea lumea că pe-acolo sunt aurolaci şi tot felu’ de astfel de specimene, se comportau în aşa fel încât să nu fie deranjaţi…şi mergea aproape mereu.

În acelaşi timp, două fete, una veselă, alta mai tăcută intrau şi ele în parc…