Criză, criză…da’ nu se mai termină ?!?
Şi nu mă refer la super-ultra-mega criză economică care ne mănâncă pe toţi…Nope, nici pe departe
…În cazul în care nu ştiaţi, România se află într-o continuă criză de material vestimentar încă de prin anii ’90 (posibil de mai înainte, da’ nu bag mâna-n foc având în vedere că “mai înainte” nici nu eram
) şi se pare că nu se mai termină…Din câte am observat, această criză afectează în principal specimene de sex feminin care n-au fost dotate de la mama natură cu un abdomen plat (sau nu şi-au bătut capul cu sportul), iar ceva mai rar se găsesc şi specimene masculine (de obicei din specia cocalar sau în orice caz prin zonă )…Chiar zilele trecute am admirat o tânără doamnă de vreo 30-40 de ani (posibil mai mult, da’ mai puţin în niciun caz), bronzată (deşi nu cred că era au naturel ), fardată (cam prea fardată după mine da’ mă rog…), înaltă (n-am văzut dacă era chiar ea foarte înaltă sau era mândra posesoare a unor tocuri de vreo 10 cm ) , vopsită şi cam plastifiată…Tricoul (nu mai ştiu exact ce marcă era) se ridica elegant deaspura pantalonilor câţiva centimetri buni, dezvăluind o burtă de ţie mai mare dragul…Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult e că respectiva tot trăgea de bietul tricou încercând să-l lungească, da’ al dracului, numai ca să-i facă ei în ciudă ( şi nouă plăcere ) se ridica şi mai mult…
De fapt, la un second thought am ajuns la o neclaritate : e criză de material sau unii oameni (cam mulţi, da’ fie ) au o pasiune dementă să se îmbrace cu haine cu câteva numere mai mici ?!?
…greu de zis…voi ce credeţi?
(şi da, iar am fost cârcotaşă, da’ chiar nu mă pot abţine…nobody’s perfect ; I’m nobody
)…

1Noelle
wrote on 23 April 2009 at 22:49
tu nu ai dreptul sa comentezi la greutatea altora ptr ca esti slaba . [punct]

)
and i’m gonna keep on pestering you about it
and you know it :p
2Noelle
wrote on 23 April 2009 at 22:49
ps: believe it=))
3Acinu
wrote on 24 April 2009 at 17:22
=)) … da’ nu m-am luat de greutatea altora (pot sa fie si obezi, i don’t care as long as they dress properly
)…and besides, you’re not fat either so stop complaining 8:| …(iar acum va urma discursul marca noe
)…:))
4Noelle
wrote on 24 April 2009 at 19:18
nu ma obosesc sa scriu ca stii discursul
)
5Acinu
wrote on 24 April 2009 at 19:20
6Ilinca
wrote on 28 April 2009 at 21:40
i don’t know the speech :-”
btw long time no see miru-chan >:D
maria ce mai face?
-> a se citi: “tot ma uraste?”
ma bucur ca am conversat ^-^
asta mi-a amintit…
tre sa merg sa-mi iau pantofi
hmmmmmmm *walks away rambling*
7Ilinca
wrote on 28 April 2009 at 21:41
wtf?! cum naibii s-a sectionat mesajul meu? mai sus trebuiau sa fie si urmatoarele intrebari: :ce mai faci? ; “cum mai e prin misu?” si “love life, ceva?”
8Ilinca
wrote on 28 April 2009 at 21:42
ce urat din partea blogului tau sa-mi sectioneze mesajul *nod nod*
9Acinu
wrote on 29 April 2009 at 15:30