Acinu

Se plimba furioasă de colo-colo pe hol, în faţa oglinzii, cu o ceaşcă aburindă în mână…era ceaşca ei preferată…gândurile o asaltau, o sufocau şi simţea nevoia să fugă, să evadeze din pielea ei, să se transforme într-un puf de păpădie şi să se lase purtată de vânt…sau şi mai bine să fie o fantomă, un blestem, care să-l bântuie veşnic, aşa cum o bântuia el în fiecare zi…se uită la ceas…”şi 59″…o fracţiune de secundă şi puţină neatenţie fură de ajuns…în secunda următoare alunecă şi căzu, lovindu-se şi spărgând cana…”La dracu’…nu cred că merge s-o lipesc…şi chiar îmi plăcea aşa mult…ce zi oribilă”…se uită din nou la ceas…”şi 1″…apoi simţi ceva cald şi lipicios şi ud…îşi pătase pantalonii albi cu sângele care-i curgea din mâna tăiată, amestecat cu restul de ceai care mai era în cană şi cu lacrimile ei…”plâng?!?…da’ nu se poate…eu NU plâng…niciodată…lacrimile sunt dovada unui caracter slab…şi eu nu sunt…eu sunt puternică…şi am orgoliul…haide, gata, opreşte-te…şi-aşa e penibil…da’ nu pot…încerc şi nu pot…picăturile astea au o voinţă proprie,independentă de a mea”…se uită în oglindă : i se întinsese rimelul pe la ochi, părul era ciufulit, faţa brăzdată de lacrimi, pantalonii pătaţi, mâna însângerată şi lângă ea cana spartă…”ce privelişte patetică”…se şterse la ochi, se ridică anevoie şi apoi începu să strângă mizeria făcută.

El stătea tolănit pe canapea, acasă, cu o bere alături, ziarul pe picioare, telecomanda în mână şi cu ochii aţintiţi spre televizor…se uita la fotbal…măcar o zi, să fie şi el normal, la fel ca toţi ceilalţi bărbaţi…ar trebui să fie relaxat, nu?!?…”nu ţine asta cu mine…vreau să mă tâmpesc şi nu pot…fir-ar…poate dacă n-aş fi citit atâta de mic copil…şi dacă ieşeam mai mult…da’ n-aveam cu cine…că ceilalţi băieţi erau prea imaturi şi enervanţi…da’ măcar, aş fi fost normal…da’ nu-mi place genul ăsta de normalitate…şi în plus, normalitatea e ceva relativ…of, Doamne, iar mă lansez în monologurile mele interminabile…dar n-am cu cine să vorbesc…e trist…şi simt c-o iau razna dacă mai aud vocea asta enervantă care urlă GOOOOOOL, ca pe urmă să zică că de fapt a ratat…ce tâmpenie…” Se ridică energic, închise televizorul, aruncă ziarul într-un colţ şi luă berea aproape neatinsă cu el. O duse în bucătărie, după care se îmbrăcă şi ieşi afară…o plimbare cu bicicleta îi va face bine.

Îşi bandajase mâna şi apoi se duse până la farmacie să cumpere nişte medicamente…La întoarcere, o luă prin parc că era mai scurt drumul…uitase de el, dar ,evident, soarta trebuia să-şi bată joc de ea…îl zări trecând în grabă pe lângă ea, pe o bicicletă…probabil că el nici n-o zărise…

Ah, mă simt foarte creativă…Nici chiar, dar nu contează…şi titlul n-are nicio legătură cu conţinutul, numai că asta ascultam acum şi cum sunt varză în materie de titluri…better than nothing .