Acinu

Ploaie torenţială, acidă şi rece…se topeşte când atinge spinii ascuţiţi care se înalţă suuus, tot mai sus, către norii ascunşi…cu fiecare picătură de ploaie mai cresc un centimetru…şi plouă de două zile neîncetat…şi se apropie de Soare, dar el fuge de ei…departe, tot mai departe…şi cactuşii încep să plângă şi lacrimile verzi se amestecă cu ploaia incoloră şi dau naştere la păsări colibri care cântă, cântă, cântă…şi cactuşii cresc încontinuu şi nu se opresc deloc, până când e întuneric la sol şi nu-şi mai văd rădăcinile…şi ploaia începe să se rărească, devine tot mai caldă şi topeşte spinii subţiri şi delicaţi…cactuşii încetinesc şi rămân suspendaţi în aer…un vânt albastru, turbat suflă cu ură şi îi loveşte din toate direcţiile…ei încearcă să stea, să scape, să se ţină bine, dar el e prea rău, prea puternic şi îi rupe şi îi duce departe…şi atunci păsările colibri vin şi intră în spini şi se transformă în aripi de libelulă…iar cactuşii îşi iau zborul…sus, sus, tot mai sus…către Soare…către Pământ…departe de Lună…drept în necunoscut…

nu ştiu ce mi-a venit…probabil efecte secundare de la geografie …