Acinu

sau una din cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultimele luni… Auzisem de “soni” pe net, mai ales pe blogul lui ariel , dar o văzusem şi prin librării şi eram ferm hotărâtă s-o citesc. În cele din urmă am cumpărat-o săptămâna trecută şi am citit-o pe apucate în câteva zile. Mi-a plăcut la nebunie pentru că e o carte complexă şi în acelaşi timp foarte simplă, pentru că are un stil aparte, original, dar plin de naturaleţe (mai ales în dialoguri), pentru că e pe alocuri dură şi brutală, dar are şi părţi blânde, pentru că mi-a plăcut tema abordată şi subiectul în sine, dar mai ales pentru că are ceea ce extrem de puţine cărţi din ziua de azi mai au şi anume un final imprevizibil…Şi indiferent dacă vrei sau nu la un moment dat ajungi să te integrezi, chiar şi parţial, în personaj (chiar dacă nu eşti o tipă de 26 de ani cu cancer la stomac)…Am apreciat şi că scriitorul a zis lucrurilor pe nume, că s-a folosit de libertatea pe care ţi-o oferă creaţia şi că nu s-a cenzurat, ascunsându-se în spatele unor cuvinte ipocrite…sau cel puţin asta e senzaţia pe care mi-a lăsat-o cartea…acu’ nu ştiu dacă am şi dreptate…”soni” e o carte pe care aş vrea s-o văd ecranizată (cred) şi pe care probabil o s-o recitesc peste câţiva ani…Singurul aspect mai…hmm…ciudat…a fost lipsa majusculelor, dar după câteva pagini m-am obişnuit…pe scurt, “soni” e o carte care-mi place.