Acinu

June stătea mâhnit pe marginea piedestalului verde înalt de 10 metri, pe care locuise toată viaţa sa…cam scurt ce-i drept, dar veselă…mai puţin, acum la sfârşit, când lipsea Lola…era îngrijorat pentru că ştia sigură că fetiţa păţise ceva…ceva extrem de grav dacă nu venise să-şi ia rămas bun…doar ţinea la el, ce naiba! … se aplecă în faţă, se uită în spatele lui, aruncând o ultimă privire la locul în care vieţuise până atunci, şopti ceva şi îşi dădu drumul…simţi cum petalele îl părăseau una câte una, având câte o seminţă aurie lipită de ele şi treptat îl cuprinse un somn profund din care nu-l mai putea trezi nimeni…parcă era Frumosul din piedestalul adormit…