zgomot
-Unde naiba e muştarul? întrebă ea în timp ce deschise frigiderul…murea de foame şi stomacul ei mai avea puţin şi se apuca să cânte Simfonia a IX-a de Beethoven într-o variantă extrem de originală.
-S-a terminat…îi răspunse el leneş, stând tolănit pe canapea, cu capul şi coatele răspândite pe masă.
-Cum adică s-a terminat…de-abia l-am cumpărat, ce naiba…puteai să iei şi tu unul de la magazin.
-Acuma şi tu…crezi că m-am gândit la asta…sau că am stat să ţin evidenţa muştarului…
-Păi şi eu acuma cu ce naiba vrei să fac maioneza…du-te şi cumpără…
-O faci mâine, că-i târziu şi oricum n-am de unde să cumpăr acu’…hai,puiu,să ne culcăm…
-Să te culci tu; eu îmi vreau muştarul…ea devenea din ce în ce mai isterică, oboseala şi stomacul răzvrătit fiind cauza majoră…nici nu putea să se uite la el că îi venea să urle…şi ştia că trebuie să se abţină, dar…
-Puiu, hai te rog eu, vino la culcare…
-Culcă-te tu…eu vreau să mănânc…îi răspunse îmbufnată în timp ce pescuia prin dulap după nişte pâine…găsi fericită două chifle proaspete, rămase de la prânz şi-şi făcu rapid nişte sandvişuri pe care le înfulecă pe nerăsuflate.
În tot timpul ăsta, el nu clintise nici măcar un deget şi acum se uita la ea cu o privire leneşă şi aştepta să termine de mâncat.
-Puiu, acuma vii?
-Bine, mă bine…da’ insistent mai eşti…suspină ea cam iritată, dar măcar acum stomacul ei era fericit…şi mâine să nu uiţi să-mi cumperi muştar…
-Da, puiu, da…îţi cumpăr…
Evident, a doua zi, ea se duse şi cumpără tot ce trebuia. El făcuse o indigestie.
