Acinu

ba ţi-e prea cald…ba prea frig…şi mereu, indiferent de grade, e aiurea…aiurea rău…pentru că parcă te-ai tâmpit şi nu mai înţelegi nimic…şi asculţi melodia aia care-ţi aduce aminte de mare,acum 2 ani,pe 1 mai…şi atunci era bine şi plăcut şi aveai o pereche de căşti care mergeau cum trebuie şi ascultai pe repeat melodia asta, nenumărate ore pe zi…şi nu te săturai de ea…şi nici acum nu te-ai săturat încă, dar acum n-ai chef…nu,n-ai chef de nimic…ţi-e somn şi neuronii tăi dorm şi simţi că eşti undeva suspendat în aer, incapabil de a te mişca…de a gândi…de a trăi în adevăratul sens al cuvântului…atârni inert deasupra prăpastiei, suspendat de câteva fire invizibili şi vrei să cazi, dar nu poţi…şi totul s-a schimbat şi nu-ţi place…deloc,absolut deloc…şi vrei să fie ca anul trecut…şi să mănânci ciocolată cu mentă şi să staţi, moleşiţi, doar voi doi…care voi doi?!?…nici tu nu mai ştii…sau ştii, dar nu vrei să te gândeşti…şi ai vrea să ştergi trecutul cu un burete şi poate că ţi-ar fi mai bine, dar nu poţi…şi totu’i lipsit de sens…şi Baudelaire are nişte poezii mai dubioase,dar care într-o oarecare măsură îţi plac…şi nu, franceza nu uneşte oamenii…dar nici nu-i desparte…cred.