0

Tortură pură

Posted by Acinu on February 1, 2012 in diverse, oameni |

Recunosc, de ani de zile ascult muzică atunci când merg singură cu autobuzul/troleul/tramvaiul/pe jos și da știu că nu e foarte sănătos, dar azi mi-am adus aminte de ce fac chestie asta (și știu că nu sunt singura). Din nefericire, ieri mi s-au stricat căștile de la ipod și n-am avut o altă pereche așa că azi a trebuit să merg o oră cu autobuzul fără să pot asculta muzică. Iar urechile mele au suferit mai rău decât dacă aș fi ascultat o zi întreagă metal non-stop la volum maxim…

Mai întâi am dat peste veșnicul grup de cocalari din spatele troleului care ascultă manele la telefon și se uită libidinos la toate tipele din jur (asta într-un caz fericit). Avansez până în față și la următoarea stație se urcă două doamne voluminoase care încep să urle una la alta (într-o maniera prietenească, desigur). Dezbat probabil cele mai recente bârfe din cartier și folosesc un adevărat limbaj neliterar plin de dezacorduri subiect-predicat.

Ce m-a exasperat cel mai tare însă a fost varianta modernă a domnului Goe (care venea cu mamița și cu mam’mare din dotare) peste care am dat spre sfârșitul drumului. Respectivul copil (care suferea de obezitate infantilă sau cum s-o numi) era hrănit de mamița lui cu niște gogoși care arătau grețos în timp ce mam’mare care stătea cu vreo două scaune mai în spate se chinuia să-i dea niște șervețele. Nimic de zis dacă scumpul de el n-ar fi urlat într-una că el vrea go-go-șiiii (a se remarca accentul pe i, la propriu de data asta). Culmea ironiei e că au coborât la aceeași stație cu mine și mam’mare a început să-i zică mutulică

Recunosc că se putea mult mai rău și că probabil par exagerată (poate chiar și sunt din moment ce de obicei ascult doar melodiile mele preferate în loc de valul de inepții care mă-nconjoară), dar pe cuvântul meu că dacă nu fac rost de niște căști mai repede o s-o iau razna. Și merită chiar și riscul să-mi stric auzul pe termen lung (ok, mizez pe faptul că până atunci o să se inventeze niște super aparate auditive sau naiba mai știe ce :-”).

Tags: , , ,

0

Look Around

Posted by Acinu on January 26, 2012 in muzica |

RHCP’s newest music video – random, cheerful, funny. And I gotta say, I’m with you ain’t bad. Ain’t bad at all ;)

PS: I know I’ve probably already said this, but I CAN’T WAIT ‘TILL SUMMER (or more precisely ’till August 31st when they’re going to have a concert in my town) *dreamy eyes*.

Tags: , ,

0

Born To Die

Posted by Acinu on January 23, 2012 in muzica |

No words…just music.

Tags: , ,

0

One Tree Hill Update

Posted by Acinu on January 18, 2012 in filme,tv&stuff like that |

Acum ceva timp s-a confirmat că Chad Michael Murray se va întoarce ca Lucas Scott în ultimul sezon al serialului. Iată că vom avea ocazia să îl revedem în cel de-al șaptelea episod al acestui sezon, singurul în care va apărea de altfel. Pe 11 ianuarie a avut loc premiera sezonului 9, iar primul episod se găsește și pe net…vor fi în total 13 episoade și nu va exista niciun hiatus între acestea. Sunt curioasă câtă dramă va exista în aceste ultime săpămâni de One Tree Hill (sper doar că n-o să moară nimeni important :-” ).

Tags: , , , , ,

0

After Midnight

Posted by Acinu on January 17, 2012 in muzica |

God I missed them sooo much…and this new sound is not bad at all. Welcome back Blink-182! :D

Tags: , ,

Copyright © 2008-2012 Acinu All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.0.2, from BuyNowShop.com.