Mai întâi am dat peste veșnicul grup de cocalari din spatele troleului care ascultă manele la telefon și se uită libidinos la toate tipele din jur (asta într-un caz fericit). Avansez până în față și la următoarea stație se urcă două doamne voluminoase care încep să urle una la alta (într-o maniera prietenească, desigur). Dezbat probabil cele mai recente bârfe din cartier și folosesc un adevărat limbaj neliterar plin de dezacorduri subiect-predicat.

Ce m-a exasperat cel mai tare însă a fost varianta modernă a domnului Goe (care venea cu mamița și cu mam’mare din dotare) peste care am dat spre sfârșitul drumului. Respectivul copil (care suferea de obezitate infantilă sau cum s-o numi) era hrănit de mamița lui cu niște gogoși care arătau grețos în timp ce mam’mare care stătea cu vreo două scaune mai în spate se chinuia să-i dea niște șervețele. Nimic de zis dacă scumpul de el n-ar fi urlat într-una că el vrea go-go-șiiii (a se remarca accentul pe i, la propriu de data asta). Culmea ironiei e că au coborât la aceeași stație cu mine și mam’mare a început să-i zică mutulică…

Recunosc că se putea mult mai rău și că probabil par exagerată (poate chiar și sunt din moment ce de obicei ascult doar melodiile mele preferate în loc de valul de inepții care mă-nconjoară), dar pe cuvântul meu că dacă nu fac rost de niște căști mai repede o s-o iau razna. Și merită chiar și riscul să-mi stric auzul pe termen lung (ok, mizez pe faptul că până atunci o să se inventeze niște super aparate auditive sau naiba mai știe ce :-”).

Puss in Boots (Motanul încălțat):

Pur și simplu genial! E cu siguranță unul din cele mai bune filme de animație pe care le-am văzut în ultimii ani, mult mai tare ca Shrek (după părerea mea). Povestea e interesantă, personajele bine construite, dar cel mai mult mi-au plăcut scenele umoristice, extrem de bine plasate. Îl recomand cu toată căldura, fiind cu siguranță un must-see al acestor zile. Plus că e extrem de deconectant.

Snatch:

Un film interesant, regizat de Guy Ritchie și făcut în stilul nebun al acestuia, dar puțin cam prea sângeros pentru gustul meu. Am apreciat în schimb umorul negru englezesc, prezența lui Jason Statham și un Brad Pitt care m-a surprins din nou cu un rol inedit care i-a ieșit de minune (omul ăsta se pare că se și pricepe la ce face, nu doar arată bine…și dacă tot veni vorba, în filmul ăsta arată al naibii de bine :-” )

Romane de dragoste și psihoterapie (sau ceva de genul, nu mai știu exact titlul pentru că am dat accidental peste filmul ăsta în timp ce zappam tv-ul):

O comedie romantică simpatică la care am stat să mă uit pentru că era cu Courtney Cox și David Arquette (amândoi niște actori foarte drăguți după mine). Nu-i rea în lipsă de altceva, dar e un film de duzină. Din categoria nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Little Fockers ( O familie de coșmar):

Partea a treia a sagăi Fockers este la fel de amuzantă și de reușită ca și primele două, ba chiar mai puțin scârboasă. Iar prezența Jessicăi Alba și a reapărutului Owen Wilson îi conferă un suflu proaspăt. Dacă aveți ocazia să-l vizionați profitați de ea!

PS: Dublarea filmelor ar trebui interzisă!!!

PS: În sfârșit avem vacanțăăăă!!! Profitați cât durează…ah, de abia aștept să nu mă mai scol la 6 dimineața 8->.

PS: Negresele alea sunt delicioase chiar dacă arată cam dubios :-”

La mulți ani Shiro! <3